Acasă » Vedete » Smiley a vorbit despre viciul lui. Cât alcool consumă starul de la Pro TV

Smiley a vorbit despre viciul lui. Cât alcool consumă starul de la Pro TV

De: Cristian Lisandru 22/11/2019 | 17:00
Smiley a vorbit despre viciul lui. Cât alcool consumă starul de la Pro TV
Smiley a vorbit despre viciul lui. Cât alcool consumă starul de la Pro TV

Fanii lui Smiley s-au întrebat, de foarte multe ori, cum reușește vedeta să facă față tuturor provocărilor de zi cu zi și, mai ales, programului foarte încărcat pe care îl are. Apariții TV, concert, evenimente la care participă pentru a fi tot timpul în contact direct cu alți artiști sau cu toți aceia care îl apreciază.

E bine, Smiley preferă vacanțele, atunci când programul îi permite. Dar, cum există și seri în care, pur și simplu, stă acasă, atunci se relaxează în fața televizorului sau – fiindcă nu refuză alcoolul – lângă… un șpriț, împreună cu prietenii. ”Când am mai mult timp liber la dispoziție, plec în vacanțe. Altfel, stau acasă, mă relaxez, mă mai uit la un film, mai beau un șpriț cu prietenii, mai facem un grătar…”, mărturisește vedeta.

Dar Smiley ajunge și pe muntele Athos, chiar dacă mulți nu l-ar fi perceput în ipostaza de pelerin.

”Nu e o tradiție, pur și simplu mai merg din când în când. Cu prietenii, cu familia. Dar stabilesc asta în funcție de cum am timp, nu e ceva ce îmi impun să fac anual. Dacă reușesc, bine, dacă nu, amânăm pentru anul viitor. Am fost crescut în tradiția ortodoxă și o păstrez, sunt credincios de felul meu. Nu sunt vreun habotnic, dar cred în Dumnezeu, îmi păs­trez tradițiile românești”, a declarat Smiley pentru viva.ro.

”Sunt o femeie pasională”

Gina Pistol a recunoscut că este o femeie pasională, menționând că va purta numele soțului atunci când va fi cerută în căsătorie și va face pasul care va oficializa relația.

”Dacă bărbatul meu mă cere de soață înseamnă că o să-i port numele. (…) Cred că unul dintre lucrurile pe care omul de lângă mine le preferă este că am simțul umorului. Sunt mai glumeață de fel. Tot timpul fac glume, mai tâmpite, mai puțin tâmpite. Dar să spunem că eu sunt o femeie pasională”, a declarat Gina Pistol, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.

Smiley și Gina Pistol formează un cuplu din martie 2017, însă au fost extrem de discreți cu aparițiile în public. Totuși, recent, artistul a confirmat faptul că are o legătură cu o femeie, pe care o consideră ideală pentru el. “Cred că femeia cu care sunt e cea ideală”, a spus Smiley. Cu siguranță, Gina Pistol a apreciat cuvintele iubitului său
Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a petrecut totul
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
Ce s-a ales de mama fiicei lui Liviu Vârciu. Ami Teiceanu arată ca la 20 de ani
Ce s-a ales de mama fiicei lui Liviu Vârciu. Ami Teiceanu arată ca la 20...
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți români vor ajunge mai repede la destinație
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți...
×